Din nou...

Nu stiu ce fac aici, acum .. mă ascund de noi, probabil, stăm față-n față, dar nu știm cu ce să începem, e clar… nu mai avem nimic să ne spunem. E un drum ce se înfundă-ncet. Mi-e frică din nou că pierd tot ce ating. Probabil am nevoie de un pansament sau de un medicament să pot iubi. Se spune că nu alegi când, cum și pe cine să iubești. E un război total, interior vs exterior, realitate vs ficțiune. Nu mai văd nici un zâmbet în jur, totul pare negru și totul este de fapt un ”prisaj” fals. Simt o durere care zboară spre nori . Sentimentul ăla stupid când ți-e dor de ceva, dar nu ști de cine?!  …nici măcar nu ști dacă există. Nu e nimeni, nu e nimeni să înțeleagă, se spune că speranța moare ultima și că fără ea suntem morți, acum mă-ntreb:  sunt mort deja?! Un mort viu?! Mă sperie gândul că nu mai știu ce simt, ce trăiesc. M-am schimbat, probabil în bine pentru unii, în rău pentru alții, dar nu-mi pasă, nu mai simt nimic, sunt rece?! Sunt cald?! Sunt rece, de fapt, dar nu stiu... sunt și înghețat dacă nu mai simt nimic?! M-am înconjurat singur cu un strat de gheață invizibil?!